“Cel mai bun Chef din lume este…. Dabiz Munoz! Pentru al 3-lea an consecutiv Chef-ul de la DiverXO a câștigat cea mai înaltă distincție la Gala Best Chefs Awards 2023. Fără precedent”
Dabiz Munoz este principalul motiv pentru care revenim în Madrid atât de des. Este probabil cel mai creativ chef pe care l-am întâlnit în ultimii 10 ani și vrem să ne bucuram de experiența conturată de el la DiverXO de cate ori avem ocazia. Așa că am curatoriat un weekend extins în capitala Spaniei în jurul geniul creativ al lui Dabiz.
Vacanță gastronomică în Madrid – 27 februarie – 2 martie
Madrid este pentru noi orașul numărul 1 în Europa din punct de vedere gastronomic, în acest moment. Peste San Sebastian sau Paris. Diversitatea de restaurante de nivel înalt pe care o oferă capitala Spaniei nu are rival. De la fine dining la bucătărie de produs, la restaurante zero waste și street food creativ, Madrid le are pe toate.
Pentru vacanța din acest an am pregătit o selecție care include 4 dintre restaurantele noastre preferate: DiverXO, Desde1911, StreetXO și Roostiq.
Unde stam? Four Seasons
Four Seasons Madrid este inclus adesea în liste și topuri cu cele mai bune hoteluri din lume. În prezent pe locul 32 în World’s 50 Best Hotels. Un hotel nou deschis în 2020, în urma unui proiect amplu ce a durat mai bine de 7 ani.
Printre punctele forte ale hotelului se afla terasa rooftop și cel mai generos SPA din Madrid, ce se întinde pe 4 etaje.
Experiențe gastronomice
DiverXO – 3* Michelin & Locul 4 în The World’s 50 Best Restaurants 2024
Nebunie creativă, geniu vizionar. Cam acestea sunt primele gânduri pe care le asociem cu Dabiz Muñoz, superstar chef-ul care se află la cârma DiverXO, al 4-lea cel mai bun restaurant al lumii și deținătorul acoladei de 3 stele Michelin. Dabiz a a reușit să ducă jocul creativ gastronomic la cel mai înalt nivel. Un meniu fară delimitări clare, un rollercoaster emoțional, senzațional, cu multe influențe. Unic și incomparabil cu orice altă experiență din lume.
DiverXO ține evidența tuturor clienților care au vizitat restaurantul de-a lungul anilor. Astfel, meniul este diferit la fiecare vizită și Dabiz se asigură că nu vei primi niciodată un preparat pe care l-ai gustat în trecut.
2025 pare sa fie ultimul an pentru DiverXO in locația actuala și nu știm încă ce va urma, închidere sau relocare. Așa ca vom încerca sa ne bucurăm la maxim de masa pregătită de Dabiz Munoz.
Desde1911
Ingredient, ingredient, ingredient
Desde 1911 ar putea fi considerat cel mai bun restaurant de pește și fructe de mare din Europa. Pentru că are în spate unul dintre cei mai importanți distribuitori de pește din lume, Pescaderia Corunesas, fondat în 1911. De altfel restaurantul este un omagiu adus generațiilor de pescari ce au făcut posibil că Madrid să devină capitala peștelui proaspăt și a fructelor de mare în Spania. Calitatea ingredientelor de la Desde este la un nivel extraordinar. De altfel, Pescaderia Coruneses este și furnizorul principal de la DiverXO.
StreetXO
Cel mai bun Street Food din lume
StreetXO este un ‘circ’ gastronomic, probabil cea mai apropiată referință fiind fostul Tickets din Barcelona, restaurantul condus de Albert Adria. Nivelul de creativitate este neîntâlnit pentru un restaurant de street food. DiverXO nu acceptă rezervări, este mereu plin și există o coadă de așteptare de la ora de deschidere. Prietenii Amuse Bouche vor avea însă locurile rezervate la StreetXO pentru vacanța noastră gastronomică.
Roostiq
Unde mănâncă Chefs
Roostiq este unul dintre restaurantele casual preferate ale lui Dabiz Munoz, cunoscut drept și locul cu cea mai bună pizza din Madrid. Am ajuns aici în una dintre vacanțele noastre anterioare pentru o vizită scurtă și am plecat după patru ore. Timp în care am încercat aproape tot meniul, inclusiv pizza, și o selecție de sticle de Champagne. Roostiq este un loc cu atmosferă caldă și relaxată în care abia așteptam să revenim.
Ce mai trebuie să știi?
Dimensiunea maximă a grupului este de 10 persoane. Mai avem 4 locuri disponibile.
Cum participi?
Pentru mai multe detalii și rezervări trimite-ne un mesaj la contact@amusebouche.ro.
Vrei să fii la curent cu noutățile și evenimentele pe care le organizăm? Abonează-te la newsletterul nostru aici.
Lasă un răspuns