Steirereck este unul dintre cele două restaurante cu 2 stele Michelin din Viena și totodată unul dintre cele mai bune restaurante din lume. Ocupă de câțiva ani buni un loc în fruntea topului San Pellegrino al celor mai bune 50 de restaurante, în 2014 aflându-se pe poziția 16 (în 2013 a ocupat locul 9).
Noi am ajuns la prânz la Steirereck. Ne-am strecurat cu greu pe lista, deși ne-am făcut rezervarea cu mai bine de 1 lună înainte. Preparatele de la Steirereck se bazează pe bucătăria austriacă, mai exact sunt reinterpretări ale unor feluri de mâncare tradiționale.
La Steirereck, poți opta pentru feluri individuale de mâncare sau pentru meniuri cuprinse între 4 și 7 feluri, cu tot cu desert. La meniu îți alegi combinația dorită din mai multe opțiuni pe care le ai pentru același fel. Meniul de prânz este mai scurt decât cel de seară.
Noi am testat meniul de 5 feluri. Până la servirea primului fel din meniu ne delectasem deja cu 4 amuse bouche, dintre care unul a fost un cartof copt în ceară de albine cu un sos dintr-un mix de ierburi aromate și smântână.
Această metodă de a găti alimentele în ceară de albine este “semnătura” lui Heinz Reitbauer. Pe care am întâlnit-o într-o formă și mai spectaculoasă la primul fel de mâncare, dealtfel unul dintre cele mai celebre preparate din meniul Steirereck: char (peștele de apă de munte), servit cu morcov galben, polen și smântână. Peștele ne-a fost adus la masă întâi crud, așezat pe un suport din silicon, înrămat. Peste forma aceasta, chiar în fața noastră, o domna zâmbitoare a turnat ceară fierbinte până ce rama a fost complet acoperită. Și odată cu ea peștele. Iar în cele 15 minute ce au urmat, preparatul s-a gătit chiar sub ochii noștrii. Metoda de preparare, pe lângă doza de spectaculos pentru vizitatorii restaurantului, oferă peștelui un gust foarte interesant, ușor dulceag și aromat.
Ne-au plăcut și sturionul la grătar cu quinoa și soc (un ingredient cheie în bucătăria austriacă), medalionul de porumbel cu roșii lychee și păstârnac și desertul din gutuie cu lapte “ars” și lavandă. Iar selecția de brânzeturi ți-o poți crea singur dintr-o varietate de peste 50 de feluri. Mai exact, îți sunt prezentate brânzeturile iar tu îți poți alege ceea ce îți dorești în funcție de gusturi și cât de bun cunoscător ești.
Experiența s-a terminat la fel cum a început: am primit foarte multe lucruri din partea casei pentru a completa zona de desert. Inclusiv prăjituri preparate după o rețetă veche austriacă transmisă din generație în generație în familia chef-ului Heinz Reitbauer.
Un alt plus al restaurantului Steirereck este selecția de vinuri. Au 35.000 de sticle de vin și sute de soiuri autohtone de la cele mai bune podgorii din Austria. Plus cele mai cunoscute vinuri celebre din toată lumea.
La nivel de servire, totul a fost impecabil. Pe parcursul mesei au fost cel puțin 6 persoane diferite care s-au ocupat de experiența noastră culinară. Dealtfel, servirea este una dintre zonele în care am simțit o diferență comparativ cu celelalte restaurante cu stele Michelin pe care le-am vizitat.
Atmosfera este plăcută și intimă la Steirereck. Restaurantul ocupă o clădire impresionantă în stil art nouveau în parcul central al Vienei, pe malul râului Wien, foarte aproape de stația de metrou Stubentor ( distanță de o stație față de Stephansplatz) .
Un meniu la Steirereck începe de la 78 de euro pentru 4 feluri fără băuturi și ajunge la 142 euro pentru variantă de 7 feluri. Iar dacă îți dorești și wine pairing pentru cele 7, trebuie să mai adaugi 75 de euro.
Ce mai trebuie să știi:
- Duminica este închis, asemeni majorității restaurantelor din Viena
- Trebuie să îți faci rezervare cu cel puțin 1 lună înainte de vizită pentru a te bucura de această experiență. În cazul în care pe site nu găsești locuri libere îți recomand să trimiți un request direct pe mail la wien@steirereck.at, iar cei din echipa Steirereck îți vor da alternative și vor găsi cea mai bună variantă pentru tine.
- Alocă cel puțin 2 ore pentru experiența culinară de la Steirereck
- La aceeași adresă Am Heuemarkt 2A / im Stadtpark, A-1030 se află și Meierei, varianta mai puțin pretențioasă în care poți servi preparate mai simple ale aceluiasi chef faimos – Heinz Reitbauer. Meierei este cunoscut a servi cel mai bun mic dejun din oraș, până la o oră târzie.
- Pe lângă aceste două restaurante, Steirereck și Meierei, chef Heinz Reitbauer și familia să au și un han, în regiunea rurală Styria. Tot acolo sunt și grădina și ferma de unde vin legumele, mielul suculent și alte ingrediente ce sunt transformate în preparate impresionante în cele două restaurante vieneze.
Steirereck | Am Heuemarkt 2A / im Stadtpark, A-1030 | +43 1 713 31 68 | steirereck.at
Lasă un răspuns