Dacă ești pasionat de mâncare și restaurante bune, probabil ai aflat deja de lansarea ghidului Gault&Millau în România. Anunțul oficial a fost făcut toamna trecută, iar prima ediție a ghidului urmează să apară în mai 2018.
Ce înseamnă acest lucru pentru România
Chiar dacă nu are notorietatea Michelin sau World’s 50 Best Restaurants, Gault&Millau este unul dintre cele mai vechi și respectate ghiduri culinare din lume. Un reper important pentru toți cei aflați în căutarea restaurantelor bune. Și noi îl folosim uneori pentru compararea restaurantelor din anumite orașe. În special în Franța.
În România, Gault&Millau este și mai important, pentru că cel puțin o perioadă va fi singurul ghid existent pe piața locală. Un reper pentru turiștii străini care vin aici. Pentru cei cu adevărat interesați de mâncare, dispuși să caute mai departe de comercialul TripAdvisor. Genul de turist pe care și l-ar dori orice restaurant care are vreo pretenție sau ambiție de dezvoltare gastronomică.
Gault&Millau va aduce în față o serie de restaurante din România, punându-le pe harta gastronomică a Europei. Din punctul nostru de vedere este un lucru foarte bun, indiferent cum va arăta lista și câte puncte va primi fiecare loc evaluat.
Cum funcționează ghidul
Am încercat să înțelegem cât mai bine cum funcționează ghidul și cum se oferă punctajele. Pentru asta am citit, am comparat diferite restaurante din ghid pe care le-am vizitat de-a lungul timpului și am stat de vorbă cu reprezentanții Gault&Millau România.
Pe scurt, locațiile evaluate primesc un punctaj între 0 și 20 de puncte. Tot ce trece peste 10 puncte intră în ediția tipărită a ghidului. În funcție de scor, restaurantele primesc și un număr de Bonete (Toques). Numărul maxim este de 5 bonete (valabil pentru punctaj peste 19 puncte). Ca să-ți faci o idee, în Paris sunt doar 8 restaurante cu 5 bonete, în condițiile în care există 10 restaurante cu 3 stele Michelin.
Cum se acordă punctele? Mâncarea contează în proporție de 60-70%. Restul e reprezentat de factori precum servire sau ambianță. La capitolul mâncare sunt multe elemente care se iau în calcul. Se ține cont de prospețimea, calitatea și sezonalitatea produselor, modul de preparare și prezentare, creativitate sau cât de echilibrat este meniul. Știm, sună îngrijorător pentru majoritatea restaurantelor de la noi 🙂
Pentru ghidul din mai 2018, evaluarea va fi făcută de o echipă de inspectori români. Oameni pasionați de gastronomie, formați în stilul ghidului de o echipă internațională. În plus, o parte dintre evaluări vor fi dublate de inspectori internaționali. În special pentru restaurantele cu scor mare. Credem că acest proces va aduce extra încredere celor care aveau dubii legate de seriozitatea echipei Gault&Millau. În special pentru prima ediție.
Pe lângă clasificarea restaurantelor, Gault&Millau va oferi și premiul pentru cel mai bun chef al anului. Chiar de la prima ediție. Aici cu singuranța vor apărea discuții, ținând cont de relația de “prietenie” dintre chefs în România 🙂
Gault&Millau în diferite țări – cât de obiectiv este?
Dacă ne raportăm la evaluarea oferită de ghid pentru restaurante din Paris pe care le cunoaștem bine, perspectivele nu sunt chiar promițătoare pentru România în acest moment. De exemplu, L’Atelier de Joel Robuchon (2* Michelin) are 14 puncte Gault&Millau. L’Ami Jean, bistro-ul nostru preferat-14.5. Semilla, un bistro creativ din Saint Germain, este la limita cu doar 11 puncte. Dar concurența este foarte mare în Paris.
În schimb, în alte țări am văzut bilanțuri mai “prietenoase”. Budapesta, de exemplu, are un restaurant de 17 puncte. Iar Costes (1* Michelin), probabil cel mai cunoscut restaurant al lor, are 16 puncte. Sună încurajator, chiar dacă noi nu suntem încă la nivelul Ungariei din punct de vedere culinar.
Bineînțeles, sunt doar speculații 🙂 Știm că unul dintre cele mai importante argumente pentru Gault&Millau este consecvența. Un scor de 13 puncte trebuie să reprezinte o experiență similară, fie că vorbim de București, Viena sau Paris.
Ce așteptări avem noi
Cu siguranță suntem curioși ce locuri vor apărea în prima ediție a ghidului. Și cum vor percepe inspectorii restaurantele din România vs. cum le vedem noi. Ne interesează însă mai mult evoluția și impactul pozitiv pe care îl va avea Gault&Millau pe termen lung pe această piață. Aici nu ne referim doar la includerea restaurantelor în ghid, ci la toate inițiativele locale în care se vor implica, mișcări ce ar putea ajuta la dezvoltarea gastronomiei în România.
george says
Pe ce criterii s-au ales orașele pentru topul restaurantelor ? Cam ciudat pentru un top național sa nu fie inclus orașul Iași care este pe locul 2 ca populație în România după București.
În Iași exista câteva restaurante de top: Piatto D’oro, Maia Fusion, Toujours, InnItalia etc.
amusebouchero says
Salut George,
Probabil Iasi va fi inclus in ghid incepand cu editia urmatoare, cea din noiembrie.