Suntem pasionați de tot ce înseamnă experiențe de fine dining. Iar vinurile ocupă o parte importantă a acestui context. Așa că ne-am propus să învățam cât mai multe despre vinuri, pentru a aprecia și mai mult alegereile pe care le facem. Dar și cunoștințele staff-ului din restaurantele în care mergem.
După ce ne-am documentat și am degustat pe cont propriu, am decis că următorul nivel este să participăm la un curs de vinuri. Am căutat din start ceva care să ne ocupe câteva zile și nu cursuri care se întind pe mai multe luni. Așa am descoperit că de aproximativ un an se țin cursuri WSET și în România.
Wine & Spirit Education Trust (WSET pe scurt) este un reper mondial în ceea ce privește programe educaționale de calificare în lumea vinurilor și a băuturilor spirtoase. Pe scurt este “Locul” în care te duci să studiezi și să te acreditezi, dacă ești pasionat de diverse băuturi, indiferent unde te-ai afla. Cursurile și examenele se țin în toată lumea în multe limbi, dar în România sunt disponibile momentan doar în engleză.
După ce am obținut confirmări și de la prietenii din domeniu că este o alegere bună, ne-am înscris la modul 1. Cum s-ar spune, este modulul de supraviețuire sau modulul pentru “front staff” din magazine și restaurante. În principiu, este un curs care pleacă de la 0 și servește informația bine structurată, într-o atmosferă relaxată. Însă a fost mult de asimilat într-un timp scurt, așa că ne-au prins bine lecturile dinainte.
O grupă de curs la WSET level 1 numără maxim 12 persoane și se adresează oricui este pasionat de vinuri. În cazul grupei noastre, de exemplu, au fost participanți din partea producătorilor de vinuri, distribuitori, owneri de magazine online și chiar un somelier al unui restaurant din București.
În 2 zile de curs am primit toate cunoștințele de bază despre viticultură, cele mai cunoscute varientati de struguri, procesul de vinificație în sine, regiuni faimoase, dar și cum să servim și depozităm diverse tipuri de vinuri și cu ce mâncăruri să le asociem. Și cel mai important, am avut o componentă consistentă de practică. Am degustat cam 25 de vinuri și am învățat cum să le analizăm structurat și să ne dăm seama de calitatea vinului pe care îl avem în pahar. Am avut chiar și un “blind tasting”, evident distractiv pentru noi, dar fără speranțe de răspuns corect din start.
Am degustat vinuri din toată lumea, reprezentative sau atipice pentru variatatea lor. Au fost vinuri din SUA, din statele deja celebre pentru producția de vinuri – Washington și Oregon, vinuri din mai multe zone ale Franței, vinuri dulci din faimoasa regiune Tokaj a Ungariei, din Australia, clasicul Riesling din Germania și bineînțeles multe vinuri românești. Am descoperit vinuri bune din România despre care nu știam sau pe care le-am trecut prea ușor cu vederea.
Cursul se încheie cu un examen teoretic ce conține 30 de întrebări grilă, din care trebuie să acoperi corect minim 70% pentru promovare. Dacă reușești, lucru pe care îl afli abia după 2 săptămâni, primești o diplomă WSET, recunoscută internațional.
Ne gândim deja dacă ne înscriem și la modulul 2 din iunie. Între timp, mai avem multe de citit și multe vinuri de testat.
Ce mai trebuie să știi:
- Cursul costă 150 de euro – în care ai incluse degustările, suportul de curs și examenul
- Cursurile se organizează periodic în București, Cluj și Brașov
- În București, cursurile se țin la Barmania
- Asociația Consult Școlari, cea care a adus WSET în RO, organizează și degustări de vinuri pentru grupuri la cramele din România
- Momentan în România sunt disponibile doar 2 nivele de certificare (din 2016 va fi introdus și nivelul 3)
- Mai multe detalii și informații actualizate poți găsi aici: http://www.wine-in-business.ro
Sergiu says
In Timisoara aveti in plan sa organizati cursul? Sunt mai multe persoane interesate.
amusebouche says
Salut Sergiu,
Nu stim exact ce program au cei de la Wine in Business. Update-urile legate de program apar pe site. Cel mai bine ar fi sa le dai un mail si sa intrebi. Poti incerca pe adresa wineinb@gmail.com.
Corneliu Comanescu says
As dori sa stiu daca in regiunile cu vechi si insemnate podgorii cu vita de vie,cum ar fi Vrancea, Constanta,Galati se vor organiza cursuri WSET. Cu stima, Corneliu Comanescu
amusebouche says
Salut Corneliu,
Asa cum scriam si mai sus, nu stim exact care sunt planurile celor de la WSET. Dar le poti scrie la wineinb@gmail.com si cu siguranta iti vor oferi toate detaliile de care ai nevoie.
mara jidveian popescu says
Cand se tine urmatorul curs in Bucuresti?
amusebouche says
Buna Mara,
Nu stim exact care sunt planurile celor de la WSET pentru urmatoarea perioada. Dar le poti scrie la wineinb@gmail.com si cu siguranta te vor ajuta cu informatiile de care ai nevoie.