Ciocolata este unul dintre primele lucruri pe care îți dorești să le încerci când ajungi în Bruges. Și sunt în jur de 50 de magazine dedicate ciocolatei, în acest oraș. Pe de o parte există Godiva, Neuhaus, Leonidas și Galler, lanțuri de ciocolaterii ce au pornit din Belgia, iar acum sunt cunoscute și cumpărate în toată lumea. Iar de cealaltă parte multe ciocolaterii locale, cum este Pralinique de exemplu. Însă The Chocolate Line este o destinație locală total diferită, în sensul cel mai neconvențional.
The Chocolate Line este creația lui Dominique Persoone. Dominique este unul dintre foarte puținii ciocolatieri belgieni listați în Ghidul Michelin. A devenit un adevărat star al ciocolatei în întreaga lume după succesul cărții “Cocoa, the roots of chocolate” considerată de juriul de la Gourmand World Cookbook Awards (un fel de Oscaruri ale cărților de bucătărit) a fi cea mai bună carte despre ciocolată din lume. Și după ce a creat pentru The Rolling Stones “ciocolata prizabilă”.
Abordarea lui Dominique Persoone pleacă din zona tradițională și adaugă creativitate în doze considerabile. Adică ignoră total limitele dintre dulce, acru, sărat și mixează boabele de cacao cu o mulțime de condimente, ingrediente, gusturi și arome total surprinzătoare. Genul acela de combinații care îți par de necrezut până nu le încerci. De exemplu, una dintre cele mai cunoscute bomboane ale sale și una dintre preferatele mele este Miss Piggy. Respectiv pralină cu migdale, bacon și quinoa. O altă asociere celebră marca Dominique Persoone este martzipan și piure de măsline negre. Alcoolul are și el un rol important în prepararea bomboanelor de la The Chocolate Line. Preferata mea este “Apero” – vodka, fructul pasiunii și lime.
Dacă ești mai conservator și nu te atrag combinațiile neobișnuite, ai și variante clasice la The Chocolate Line. La fel de bune. Cum ar fi Framboise – ganache cu suc pur de zmeură. Sau Creole – ganache amărui cu espresso din cafea arabica.
Persoone aprovizionează cu celebra lui ciocolată mai multe restaurante cu stele Michelin, din Belgia și din Olanda. Se pare că de câteva ori pe an face chiar și un brainstorming cu Heston Blumenthal, “centrul de putere moleculara” din spatele celebrului The Fat Duck, unul dintre cele mai bune restaurante din lume.
Dar are și două magazine. Unul dintre ele, primul deschis dealtfel în ’92, se află în Bruges, într-una dintre piețele medievale ale orașului pe Simon Stevinplein. Al doilea, pe care noi încă nu l-am vizitat este în Antwerp.
Prețurile sunt apropiate de restul magazinelor de ciocolată din Bruges. O cutie de 250g de bomboane la alegere, fie că sunt “Classics” sau “My way” costă în jur de 20 euro. Cutia este perfectă dacă vrei să le faci cadou sau dacă vrei să transporți bomboanele pe o distanță mai lungă. Însă pentru tot ceea ce vrei să încerci acolo, poți să înlocuiești frumoasă cutie cu o pungă, iar prețul va scădea cu câțiva euro. Acest lucru este valabil pentru oricare dintre ciocolateriile pe care le vizitezi în Bruges.
Bomboanele au termen de valabilitate de 30 de zile. Așa că oricât de tentant ar fi și chiar dacă bagajul îți permite, nu vei putea să îți faci provizii pentru 6 luni.
The Chocolate Line| 19 Simon Stevinplein, Bruges | 00 32 5034 1090 | www.thechocolateline.be
Lasă un răspuns