Ambasada Gastronomică este cel mai special concept de eveniment al nostru, în care unul sau mai mulți chefi de pe scenă globală preiau pentru câteva zile un restaurant din București. Acest pop-up devine canalul prin care nume mari ale gastronomiei povestesc românilor despre țara lor, despre filosofia și misiunea pe care și-au asumat-o, prin intermediul unor preparate memorabile.
Prima ediție a fost despre Portugalia și unul dintre cei mai reprezentativi chefi pentru bucătăria portugheză modernă, João Rodrigues.
Ambasada Gastronomică 2.0: Spania in residence
A doua ediție Ambasada Gastronomică găzduiește Spania. Juanlu Fernandez și Ignacio Echapresto, doi chefs apreciați local și international, din două regiuni viticole ale Spaniei, cu perspective și abordari diferite asupra gastronomiei și vinurilor, vin la București, la L’Atelier, în perioada 10-12 Noiembrie.
Alexandru Iacob și Vlad Padurescu vor fi gazdele evenimentului, ce se va încheia cu o cină colaborativă Spania – România.
Cine sunt chefii?
Juanlu Fernandez – chef & owner Lú Cocina y Alma, 1* stea Michelin
Și-a început cariera cu patiserie artizanală, apoi a experimentat marile bucătării ale Spaniei. A lucrat alături de Martín Berasategui (3* Michelin) și Ángel León ca head chef la Aponiente (3* Michelin).
De-a lungul timpul a continuat să își cultive pasiunea pentru gastronomia franceză, cât și preocuparea pentru tradițiile culinare ale orașului său natal, Jerez. Entuziasmul său, pregătirea culinară și capacitatea sa neobosită de a reinventa bucătăria de bază sunt fundamentul meniurilor excepționale pe care le creează.
Lú, Cocina y Alma este proiectul personal deschis la finalul lui 2017, un restaurant care a obținut prima stea Michelin după doar câteva luni de activitate.
Ignacio Echapresto – Chef și Co-Owner Venta Moncalvillo, 1* stea Michelin
Chef autodidact, Ignacio Echapresto susține produsele locale, de sezon și ‘Village Cooking’.
Ignacio și fratele său, Carlos, au decis că cel mai bun loc pentru a-și deschide un restaurant este satul lor, Daroca de Rioja. Un pământ pe care îl cunosc în detaliu și care le poate furniza cele mai bune produse.
Așa a apărut Venta Moncalvillo, un restaurant cu grădină de legume, ce oferă oricui îi trece pragul aromele satului prin filtrul celor mai avangardiste tehnici. Venta Moncalvillo are 1 stea Michelin din 2011 și a depășit de mult stadiul de restaurant tradițional, devenind un adevărat loc de pelerinaj pentru foodies atât din Spania, cât și din străinătate.
Alexandru Iacob – Group Executive Chef L’Atelier
Vlad Pădurescu – Head Chef L’Atelier
Alexandru Iacob și Vlad Pădurescu sunt cei doi chefs alături de care am pornit la drum în proiectul L’Atelier, la începutul acestui an. Ei sunt responsabili pentru direcția gastronomică bazată pe cele mai bune ingrediente locale și nivelul ridicat la care a ajuns deja restaurantul într-un timp relativ scurt. Îi considerăm a fi intre cei mai buni chefi în România și suntem mândri de echipa pe care o formăm împreună.
Abia așteptăm să îi vedem în acțiune cot la cot cu Juanlu și Ignacio. Cei patru vor gati împreună în ultima seară, pe 12 noiembrie.
Despre Wine Pairing
Pentru toate cele 3 seri am pregătit un wine pairing senzațional, probabil cel mai ridicat nivel pe care l-am avut în România până acum. Meniul lui Juanlu vă fi însoțit de vinuri din Franța și Jerez, vom face apoi un tur al celor mai importante regiuni ale Spaniei alături de Ignacio în a doua seară, iar la final vom avea un mix de vinuri de top din Spania, Franța și Romania.
Program, detalii, prețuri
10 noiembrie – meniu de tasting Juanlu Fernandez
11 noiembrie – meniu de tasting Ignacio Echapresto
12 noiembrie – 8 hands dinner Juanlu Fernandez, Igncacio Echapresto, Alexandru Iacob, Vlad Pădurescu.
Preț meniu tasting: 850 lei
Wine pairing (opțional): 450 lei.
Detalii și rezervări la contact@amusebouche.ro
Un eveniment sustinut de S.Pellegrino & Acqua Panna.
Parteneri: Hotel Epoque, The Singleton, Zacapa, Carastelec Winery, Pescaderia Alioli.
Silviu Adam says
Interesat de viitoarele evenimente!