Viena are multe restaurante bune pentru toate gusturile: de la mâncare tradițională la peste 100 de opțiuni pentru vegetarieni, locații cu vedere deasupra orașului și stele Michelin.
Am selectat 3 dintre aceste restaurante pentru lista noastră. pe care le-am încercat în Viena. Sunt diferite ca experiență, iar fiecare dintrre ele are ceva special pentru care merită să îl vizitezi. Vei găsi pe blog o astfel de selecție aproape pentru fiecare oraș pe care îl vizităm. Iată lista noastră:
1070 – running coocking după 17:00
1070 e poziționat într-o zonă animată a orașului (poate chiar cea mai animată), cu multe baruri, cafenele, restaurante și galerii de artă. Respectiv în Museum Quartier, pe strada Gutenberggasse.
Conceptul 1070 se numește running coocking. Ceea ce înseamnă că îți faci rezervare (cu greu), te așezi la masă și aștepți să afli ce vei mânca. Pentru că nu ai nicio idee, până ce preparatul ajunge pe masa ta. Nicio zi nu seamănă cu cealalată și nici meniul tău nu seamănă neapărat cu cel al mesei vecine. Singurul fel în care ai control asupra experienței, este că poți puncta din start dacă nu vrei să mănânci anumite alimente.
La 1070 seara începe cu 3 feluri de mâncare și se termină cu atât de multe câte îți dorești. Bucătăria este mediteraneeană. De exemplu, într-o seară am mâncat un mix de salate, salsa de avocado și cremă de dovleac la aperitiv, urmată de o supă de ciuperci Portobello și păstrăv cu piure de țelină și fenel cu portcocale. Plus tartă cu ciocolată. Totul pentru doar 75 de euro în 2 persoane, cu apă și un pahar de vin incluse.
1070 e deschis în fiecare zi de la 17 la 23 pentru mâncare și apoi până mai târziu în noapte pentru un pahar de vin austriac, bere locală la draft sau alte băuturi.
1070 | Gutenberggasse 28 | +43-676-566 1774 | www.restaurant-1070.com
Cantinetta Antinori – mâncare toscană și vinuri cu tradiție
Cantinetta Antinori e poziționat în plin centru, vizavi de catedrala Sf Ștefan, pe strada Jasomirgottstraße. Este unul dintre cele 4 restaurante ale familiei Antinori, una dintre cele mai vechi și influente familii din Italia, cu o veche tradiție în producția de vinuri.
La Cantinetta Antinori mâncarea este tipic toscană. Și bună. Au multe preparate cu trufe albe. Aici trebuie să știi că odată ce îți este servit preparatul vei fi întrebat dacă dorești și trufe proaspete. Dacă răspunsul tău este afirmativ, un domn cântărește trufa în față ta, imediat după ce te lasă să te asiguri de mirosul încă puternic al acesteia. Îți rade în farfurie cât îți dorești și o cântărește încă o dată. Este o experiență interesantă dar acest pas îți poate crește foarte mult suma pe care o vei regăsi la final pe nota de plată. 4 grame de trufe, care înseamnă o cantitate minimă spre decentă de trufe la 2 farfurii, costă în jur de 40 de euro.
Recomandăm aperitivul combinat toscan pentru 2 persoane și risotto cu trufe albe. O masă completă în 2 aici, te va costa în jur de 100 euro (fără trufe proaspete).
Cantinetta Antinori | Jasomirgottstraße 3-5 | +43 (0) 1 5337722 | www.cantinetta-antinori.com
Tian – restaurant vegetarian cu 1 stea Michelin
Tian este singurul restaurant vegetarian din lista celor 9 restaurante din Viena distinse cu stele Michelin. Are 1 stea și este o experiență pe care o vei aprecia, indiferent dacă ești sau nu vegetarian.
Preparatele sunt surprinzătoare la nivel de asocieri și gust. Nu îți este foarte clar câte legume conțin preparatele pe care le ai în față, dar rezultatul este bun, ușor și îți răsfață din plin papilele gustative.
Restaurantul Tian ocupă o clădire veche, cu tavan înalt și stucatură impecabilă pe strada Himmelpfortgasse. Este elegant și cald în același timp, o combinație greu de realizat, dar care le iese foarte bine.
În plus, au la subsol un wine bar care merită și o vizită separată. Iar un meniu de prânz cu 3 preparate este în jur de 35 de euro de persoană. Un preț mai mult decât decent pentru o experiență cu stele Michelin.
Am povestit în detaliu despre experiența Tian, într-un alt articol separat, aici.
Tian – experience taste | Himmelpfortgasse 23| +43 (0)1 890 4665 | www.taste-tian.com
Lasă un răspuns